Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Nițu, Poliția municipiului Hunedoara a fost sesizată de un bărbat din localitatea Mânerău că într-un imobil se află două femei moarte, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bogdan Nițu a afirmat că într-una din camerele imobilului a fost găsită moartă, pe un pat, o femeie în vârstă de 44 de ani, fără urme de violență pe corp. În apropierea acesteia, se afla mama ei, în vârstă de 71 de ani, care avea o plagă înjungiată în zona gâtului, din cauza căreia a murit.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara afirmă că polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, au început cercetările în acest caz, fiind luată în calcul ipoteza sinuciderii femeii în vârstă de 71 de ani.
„Bănuim că femeia de 44 de ani a murit din cauza naturale, iar mama ei în vârstă de 71 de ani, rămasă fără sprijin, s-a sinucis. Nu există suspiciouni de comitere a vreunei infracțiuni”, a adăugat Nițu.
Cadavrele celor două femei au fost preluate de către medicii legiști.